SCUMPE. Echipamentele de paintball, apanajul copiilor de bani gata Trei tineri au fost prinsi, ieri, de politisti in timp ce trageau, de pe geamul unei masini de lux, cu o arma cu bile cu vopsea in afisele electorale ale unui partid politic, in zona Piata Presei-Aviatorilor, au declarat surse din Politia Capitalei, citate de Newsin. Politistii au fost sesizati ca in jurul orei 03.30, dintr-un autoturism Audi Q7, niste indivizi au scos o pusca pe geam si au tras cu bile de vopsea in afisele electorale din zona Gheorghe Sisesti, Aerogarii, Piata Presei si Aviatorilor. Masina a fost oprita in jurul orei cinci dimineata in zona Aviatorilor. Politistii au gasit asupra celor trei tineri 100 de bile cu vopsea si o butelie folosita la reincarcarea armei. Doi dintre ei au fost amendati cu 1.000 de lei. Potrivit primelor informatii, tinerii amendati ar fi simpatizanti ai PD-L si ar fi fost prinsi ca distrugeau afisele rivalilor de la PSD. (D.P.)